BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
„Bucurati-va in nadejde. Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune.” Romani 12:12

Tinerii „Vestea Bună”

Biserica Creștinilor după Evanghelie „Vestea Bună” - Vaslui, România

Despre noi.. în cuvinte simple

„În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!” -Galateni 6:14

În acest scurt istoric despre noi, am vrea să ne lăudam doar cu măreția dragostei și harului Domnului nostru Isus Hristos prin care suntem ceea ce suntem: Tinerii „Vestea Bună” și as putea adăuga: tinerii învățăcei ai Bisericii „Vestea Bună” din Vaslui; ce vreau să subliniez este că, dacă este ceva bun în noi, dacă suntem capabili să realizăm ceva, este datorită faptului că El locuiește în inimile noastre și prin El putem dobândi orice pricepere și cunoștință.

Nu suntem tineri altfel decât ceilalți din natura noastră păcătoasă, suntem și noi supuși la aceleași ispite, dar ceea ce ne face să fim diferiți este faptul că noi am ales să-I slujim Domnului, deși poate de prea multe ori am fost falimentari în relația cu El... am știut că El este Credincios și Drept ca să ne ierte de orice nelegiuire; și așa cum spunea și apostolul Pavel în Romani 8:35,37: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,sau primejdia sau sabia? - Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.

Dorim să fim în continuare o familie unită care să nu privească la foloasele ei în lucrarea pe care o face, ci întotdeauna să privească la Fața Lui. Ne-am închinat tinerețea întreagă Domnului care nu a încetat să ne susțină și să ne sfătuiască: „Nimeni să nu-ți diprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție”. Satan a încercat să distrugă părtășia, să aducă dezbinare, răzvrătire și prejudecăți, ură și invidie între noi, dar dintotdeauna Dreapta Domnului a câștigat biruința, Domnul nostru a fost mai tare și a pus dragoste, unitate și acceptare în inimile noastre. Slava să fie numai a Lui!

În încheiere să reamintesc că suntem nimic fără Domnul și că viața trăită cu El e cea mai frumoasă și binecuvântată. Am experimentat ca grup de tineri ce înseamnă să fii prigonit din pricina Numelui Domnului și aș vrea să afirm cu toată inima că e cel mai frumos lucru să suferi pentru Domnul, pentru că prin această suferință Domnul lucreaza mult și își scoate slava cuvenită. Nu am cuvinte să exprim cât de bun a fost și este Domnul cu noi, câtă frumusețe din frumusețea Sa a pus în noi și câtă răbdare are cu noi. Avem cel mai Minunat Tată și asta ne face să fim cei mai fericiți tineri din Vaslui!